Despre Ziua iertării păcatelor… în alte feluri

În seara asta, la mine în religie încep cele 25 de ore în care toți evreii se căiesc şi se roagă să fie înscrişi în Cartea Vieții de către Dumnezeu pe parcursul întregului an următor. Teoretic, sunt 25 de ore de post negru, rugăciune, introspecție şi ce mai vreți voi din aria asta.

În seara asta am primit o invitație la un spectacol la Sala Palatului, pe care am stat un pic pe gânduri înainte să o accept, pentru că nu ştiam dacă e cel mai bun lucru să mă duc să râd în hohote taman în cea mai sfântă seară dintre serile sfinte.

Aşa că mai întâi am întrebat omul de bază numit generic “mama” care mi-a zis scurt că suntem în secolul 21 şi să mă duc unde am treabă. Apoi, am făcut un pic de introspecție şi să îmi pun mie nişte întrebări la care ar putea să găsesc un răspuns dureros de incomod, dar adevărat, aşa cum m-a învățat Miruna mea.

M-am întrebat de ce omul care acum 4 ani mânca ceafă de porc cu sos de smântână vrea să țină Yom Kipurul acum. Şi răspunsul a fost “pentru că atunci când mâncam ceafă de porc, mama s-a îmbolnăvit. Şi nu vrem asta”. Noi nu vrem asta. Eu şi anxietatea mea nu vrem asta. Anxietatea mea spune că dacă eu nu mă duc la Sala Palatului, atunci toți ai mei cei dragi vor fi în siguranță. Dar, pentru că acum ştiu că gândurile date de anxietate sunt de o imbecilitate rară, am ales să nu mai cred asta. Deci pe asta am tăiat-o de pe listă. Toți cei dragi ai mei vor fi bine sau nu, indiferent dacă eu păstrez toate tradițiile de Yom Kipur sau nu.

Apoi mi-am adus aminte de cum a fost crescută bunică-mea şi cât de mult ținea ea la toate sărbătorile şi toate tradițiile. Şi nu e aşa că ar fi frumos să fac şi eu aşa ca să îi cinstesc memoria? Poate ar fi. Dar mi-aduc aminte şi că niciodată în viața ei nu mi-a zis că ar trebui să țin şi eu aceleaşi lucruri ca şi ea. Ea nu a apucat să mă vadă ținând Yom Kipurul în ultimii doi ani. Poate asta i-ar fi făcut o bucurie mai mare decât să vadă asta de unde e ea acum, oriunde ar fi “undele” ăsta. Pe de altă parte, cred că ar bucura-o şi mai tare să mă vadă petrecând timp cu “Mihăiță a lu’ Jerry”

Evident, sărbătorile religioase sau mai puțin religioase aduc oamenii împreună. Fiind una din cele mai mari sărbători din iudaism, Yom Kipurul e momentul în care văd în Templul Coral fețe pe care nu le-am mai văzut de la Yom Kipurul trecut. Pe unele mi-ar plăcea să le văd mai des, pe altele mult, mult mai rar. Şi cu toții venim acolo pentru că vrem să ni se ierte păcatele. Vrem să fim iertați. Vrem să avem o mică garanție că o să ne scrie Dumnezeu pe caietu’ Dânsului şi o să avem un an bun şi prosper, încununat de succes. Vrem să fim bine, ceea ce mi se pare absolut firesc.

Sincer, nu cred că există un mod bun şi un mod rău de a ține această sărbătoare. Sau oricare alta. Cred cu tărie că oameni de ultimă speță pot fi primii pioşi şi că suflete minunate pot mânca ceafă de porc cu sos de smântână în ziua asta. Mai cred cu tărie că iertarea trebuie cerută cât mai repede după săvârşirea faptei şi oferită doar celor cărora le pare rău cu adevărat sau care au apăsat un buton greşit fără să ştie. Şi nu în ultimul rând, cred că pacea cu tine şi cu cine vrei tu de pe acest Pământ sau nu trebuie făcută mai des de o dată pe an şi nu într-o zi anume. Într-o zi în care rămâi o secundă fermecat de cât de mişto bate lumina Soarelui pe blocul de vis-a-vis sau într-o zi în care ți se pare că viața e de căcat.

Suntem suma experiențelor noastre. E datoria noastră să facem experiențele alea să merite. Aşa că vă povestesc zilele următoare cum a fost la Sala Palatului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s