Cum adică nu vreți pahar pentru apă?

Dacă ar trebui să aleg un singur lucru de care mi-e dor din tot suflețelul meu iarna, ar fi ieșitul la diverse terase din București și nu numai. Mi se pare că e o anumită boemie în fiecare scaun de lemn și sub fiecare umbrelă de la restaurantele cu terasă care îmi plac. Și pentru că, după cum v-am mai spus în postul anterior, viața mea e scena unei piese de teatru absurd, foarte rar mi se întâmplă să nimeresc într-o terasă în care să nu se întâmple vreun eveniment de care să râd până leșin. În actul de astăzi (mă rog, de acum câteva zile, dar am fost eu prinsă cu altele și nu am apucat să vă povestesc) avem plăcerea de a vă prezenta scena „Miriam bea apă doar din sticlă, că are fixurile ei” supranumită și „Nu vreți pahar, nu primiți nici apă”.

Am poftă de mojito, de cola zero și mi-e și sete rău. Și aș bea și o cafea bună. Așa că decid să le comand pe toate. Deodată. După ce termin de comandat jumătate din meniul de băuturi declar foarte elegant că îmi doresc și o salată cu piept de curcan și alte verzituri. În ochii chelneriței care se ocupa de masă noastră stă scris cu litere mari „DAUNĂ TOTALĂ”, dar e o scumpă și notează cuminte toată comanda.

Vreo 15 minute și două țigări mai târziu un alt domn îmi aduce mojito-ul și pepsi max-ul. Alte 15 minute mai târziu același domn îmi aduce și salata, care s-a dovedit a fi cea mai proastă salată de curcan pe care am mâncat-o vreodată, dar așa se întâmplă când bucătarul e dement și vrea să amestece toate legumele și frunzele în aceeași farfurie. Nfine, alte multe minute mai târziu, în sfârșit îmi apar cafeaua și apa, ambele livrate de un vietnamez simpatic, care cred că avea jumătate de oră de când fusese angajat. În perioada de probă.

Îi zic să îmi lase apa și să ia paharul, că mie nu îmi place să beau apă din pahar și, în plus, vreau să îmi pun un pic din ea peste cafea, ca să o răcească. Mă aprobă din cap și continuă să îmi desfacă apa și să pregătească paharul. Îi mai zic o dată că nu vreau paharul. Îmi spune un „yes” aprobându-mă din nou din cap. Eu încep deja să râd. Îi zic în engleză că nu vreau pahar, el se panichează și pleacă și cu apă și cu pahar. Eu încep să râd mai tare și zic „hai că am băut și apă azi!”. Un alt chelner îl întoarce din drum și îl aduce la masa noastră așa cum mă ducea pe mine profu’ de mate în biroul directoarei liceului atunci când mă prindea fumând în curtea Basarabului. Îi explic celuilalt chelner că vreau doar apa, fără pahar. Mă aprobă și el din cap, îi smulge micului vietnamez apa din mână și mi-o pune în față. Îmi doresc mult să nu îi fi aplicat vreo penalizare pentru că a fost un real deliciu tot spectacolul.

Chelnerul care înțelege, într-un final, ce vrea nebuna care nu bea apă din pahar, întreabă dacă mai dorește cineva ceva. Se dorește o bere.
-Draft sau sticlă?
-Sticlă.
-Deci draft la sticlă.
-Nu nu. Nu draft la sticlă. Doar la sticlă. Nu vreau la halbă, vreau la sticlă.
-Păi, da. Deci draft la sticlă.
Evident, încep să râd din nou până când începe și chelnerul să râdă de râsul meu. Se înțeleg până la urmă și el livrează ce trebuie într-un timp record de 5 minute.

La sfârșit cer nota și spun că vreau să plătesc cu cardul, dacă se poate. Se poate, cum să nu se poată? La noi să nu se poată? Jumătate de oră mai târziu, chelnerița noastră alerga dintr-o parte în alta a terasei, care vă mărturisesc că e mare. Până la urmă vine cu nota.
– Ne iertați, dar nu găseam POS-ul.
-Nici o problemă. Deci ați pierdut POS-ul?
-Eh… nu îl chiar pierdusem. Doar nu îl găseam.

Vă giur pe roșu că nimic nu mă încarcă mai mult cu energie pozitivă decât întâmplările de genul ăsta. Sau, de fapt, aproape nimic.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s