De ce îi lași, Doamne, să sară gardul?

Uneori am impresia că mi s-a materializat visul din copilărie și adolescență și am devenit actriță peste noapte. Singura problemă e că m-au băgat nesimțiții ăia într-o trupă de teatru absurd, pe o scenă care mi-e, de cele mai multe ori, necunoscută. Există momente în care râd singură de restul actorilor din trupa asta, dar există și momente în care încep să mă gândesc că o celulă de la Târgșor nu e chiar atât de neprietenoasă, că pot să trăiesc din portocalele pe care mi le-ar aduce ai mei dragi acolo și că poate reușesc să păcălesc lumea că nu a fost ucidere din culpă, ci un accident nevinovat.

Ca în cazul oricărei corporatiste care se respectă, drumul meu până la birou presupune metrou. Și nu orice metrou, ci metroul ĂLA spre Pipera dimineața și spre Berceni seara. Superb, vă spun, acest iad al claustrofobilor și paradis al bărbaților care vor să atingă femei din greșeală. Și dacă iarna e frumos că e cald și bine și te apără de ninsoare și ger, vara te poți sufoca foarte ușor. Iar dacă nu îți iese cu sufocatul, măcar de un leșin tot te descurci din cauză de amestec de mirosurile provenite de gălețile de parfum pe care și le toarnă în cap toți călătorii.

Dar, să vă povestesc cum m-am trezit azi dis-de-dimineață invadată de o dorință copleșitoare de a ucide o doamnă. Stăeam cumințică pe peronul de la Tineretului, cu căștile în urechi, lăsându-l pe James LaBrie să îmi cânte cum știe doar el să o facă. Vine metroul, plin ochi ca de obicei. Se deschid ușile, o doamnă machiată cu albastru strident și îmbrăcată în mov și verde (pentru că nici culorile complementare nu mai sunt ce au fost) coboară pentru a le face loc celorlalți. Coboară 5 persoane, doamna urcă la loc și se proptește în ușă. Eu încerc să mă strecor. Ea se mută în stânga. Eu încerc să mă strecor prin dreapta, vigilenta se mută în dreapta. Eu rămân pe loc cu fața mea de „ce căcat?”

-Domnișoară, nu se mai urcă nimeni în metroul ăsta. îmi spune ea.
-Pentru că așa ați decis dumneavoastră? întreb eu.
-Pentru că eu nu mai pot să călătoresc în condițiile astea.
-Vă recomand cu încredere uber-ul sau mașina personală. îi răspund eu profitând de un moment de al ei de neatenție și intrând în metrou.
-Și îmi dai tu bani de uber? îmi răspunde dezamăgită că am reușit să mă urc în metrou.
-Eu v-am vorbit cu dumneavoastră, așa că aș aprecia să faceți la fel. Nu-mi aduc aminte să fim prietene.
-Ei, ce să zic. Toate fâțele au acum pretenții de mari doamne.
Tac și îmi pun la loc căștile. O văd gesticulând disperat. Îmi dau jos o cască din ureche și ochii peste cap.
-… că nici măcar să răspunzi frumos nu știi. Stai și te uiți în gol ca vaca.
-Vacă, vacă, dar măcar nu sunt bălțată în ceea ce este cea mai proastă combinație de culori pe care am văzut-o vreodată.
-Gata! Vorbesc cu vatmanul să te dea jos la prima.
-Vă rog, chiar. Până ajungeți în capătul celălalt al trenului cred că ajung și la birou, nu numai să cobor la stația la care trebuie. Pe aici vă e drumul. Și acum liniște că deranjați un băiat talentat care îmi cântă în urechi.

Abia așept să vina ora 5 și jumătate ca să mă duc înapoi la sufocare. Și dacă vedeți o paparudă care se plimbă de bezmetică prin metrou țineți minte să mergeți la următoarea ușă. În rest sunt bine, ceea ce vă doresc și vouă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s