Unde ai fost tu, Miriam, cu pădurea ta cu tot?

Și a fost iarnă și a fost primăvară și a fost vară… stai! ce? Mda.. mă rog. A fost vară, că deja se întunecă la 8 seara. Nfine, ce aș vrea să vă spun este că vara asta a zburat ca vântul și ca gândul pentru că m-am plimbat ca nebuna rebelă ce mă aflu prin tot felul de locuri și colțuri. De aici și pauza mea neanunțată și nejustificată de la scris. Am fost în locuri care îmi sunt dragi de mor, am fost în locuri în care am crezut că îmi pierd mințile și am fost în locuri în care am râs cu lacrimi și am fost liniștită. O fi și datorită oamenilor din jur, dracu’ știe. Dar, dacă tot am lipsit din niuz fidurile voastre atâta amar de vreme, măcar să vă povestesc acum un pic pe unde m-am plimbatătă, pen’ că nu aș vrea să trăiți în tensiune și în suspans. Nu de alta, dar n-aș vrea să vă treziți noaptea plini de sudori și dimineața sudorii să plece.

În iunie m-am dus în comuna de mare angajament Cristian. Acolo unde an de an organizează JCC-ul tabere pentru absolut toate vârstele. Am decis să fac parte din echipa de organizatori a taberei de familii de anul ăsta pentru că era singura care se pupa cu calendarul meu, așa că mi-am lăsat adolescenții dragi pe mâini de încredere și m-am dus împreună cu Sergiu să lucrez cu adulții. Ce am învățat despre mine e că îmi place să lucrez și cu oamenii mari și că dacă ai alături partenerul tău în crimă poți transforma o activitate enervant de plictisitoare într-una în care să se râdă și în care lumea chiar să spună și lucruri interesante. Un fel de nu neapărat manele, dar ceva să placă la toată lumea. Am mai învățat și că mă amuză improvizațiile din hârtie creponată vopsită cu tempera și am mai aflat și că e foarte greu să mănânci după niște reguli stricte dacă ești departe de casă. Am învățat că 10 zile departe de Ferrari sunt prea multe.

În iulie m-am dus într-un sat cu pretenții de stațiune pe litoralul pentru toți, adicătelea cel românesc. Scuze. M-am dus în cel mai kitchos sat cu pretenții de stațiune pe litoral. Da, fix despre Eforie Nord vorbesc. Am văzut tiribombe și jocuri pe care nu le mai văzusem de când eram copil și mi-am dat seama cât îi chinuiam pe ai mei când eram mică atunci când le spuneam că vreau să mă dau în rahaturile alea. Am stat cu copiii haioși ai prietenilor mei la fel de haioși și am stat de vorbă cu un om care îmi câștigase acum mulți ani respectul, dar uitasem. Uneori e bun câte un reminder de genul ăsta, ca să îți aduci aminte cât de important e să ai grijă atunci când îți alegi oamenii cu care îți petreci timpul. Am râs mult, am jucat whist, care mie îmi place de leașin și am avut program de pensionari, care se duc dimineață la plajă să prindă ultravioletele alea bune și după amiază ca să prindă altele la fel de bune. Am mâncat bine și mi-am petrecut o săptămână cu oameni foarte mișto. Și, evident, am petrecut o noapte cu Păpu a mea în cameră pentru că nu se poate vară fără să plecăm împreună undeva.

În august, pe la început, am fost cu dragii mei de la birou și cu văr’miu în Vamă. Nici o masă fără pește, nici o vară fără Vamă. De pește vă povestesc în paragraful următor, dar vreau să vă spun că băutura la Expirat a rămas la fel de bună și plaja din Vamă la fel de mică. M-am bucurat în fiecare minut că mă aflu în locul meu preferat de la malul Mării Negre. M-am bucurat cu niște oameni care, în mai puțin de un an, mi-au intrat adânc în suflet și cu care împart mult mai multe decât a doua cafea dintr-o zi și niște țigări fumate pe fugă între meetinguri. M-am bucurat în fiecare minut că sunt, în sfârșit, cu Mihăiță al meu în Vamă, pentru că deși mergem fiecare de pe la 19 ani în Vamă (unul dintre noi chiar mai devreme, dar el nu e fată), nu am reușit niciodată să ne sincronizăm până acum. M-am bucurat mult și din suflet și, ca niciodată, chiar m-am întors odihnită din Vamă.

Acum 2 zile m-am întors din ce a fost pentru mine prima oară dormitul pe un vapor. Și pentru că prima oară doare cel mai tare, trebuie să recunosc că nu eram chiar liniștită când se mai legăna vaporul pe care stăteam, cu toate că eram perfect conștientă că nu mi se va întâmpla fix nimic. Am descoperit orașul Tulcea, unde se servește salată din legume cultivate pe vremea când încă se deportau evrei și unde distracția maximă a locuitorilor tineri e să stea în parcări pe lângă mașini, cu muzica dată în blană. Câte locuri, atâtea obiceiuri. În cele 4 zile de viață de marinar începător mi-am adus aminte ce gust bun are un pahar de rom cu Cola Zero când îl savurezi într-o companie adecvată. Mi-am adus aminte cum e să ai discuții despre orice subiect până la 3 dimineața fără să te plictisești. Mi-am adus aminte cum să ignor lucrurile și evenimentele care mă enervează și să mă bucur de restul. Mi-am adus aminte că oamenii mișto te iau prin surprindere mereu și mi-am adus aminte că viața se simplifică direct proporțional cu numărul de alegeri benefice ție pe care le faci. În zilele astea am avut o mână de oameni foarte tari alături de mine cărora o să le fiu mereu recunoscătoare că m-au convins să merg cu ei acolo și că au ales să își petreacă timpul cu mine. Și în zilele astea mi-am dat seama că mi s-a luat de pește, nu pentru că mă bate sau pentru că nu îmi dă banii la timp, ci pentru că orice exces devine nociv. Și 5 mese din 6 sub formă de pește chiar e un exces. Măcar m-a lăudat nutriționista azi când m-am suit pe cântar.

Periplul meu va continua la sfârșitul în septembrie, când mă voi duce din nou în Deltă, ca să îmi închei socotelile cu peștele. Și ca să mă timbildinguiesc cu colegii mei de care vă povesteam mai sus și cu alții 200, dar despre asta o să vă povestesc când o veni vremea.

Ce vreau de fapt să vă spun că rahatul ăla de citat cu „grijile dispar atunci când călătorești” nu o să fie niciodată adevărat. Nu de alta, dar grijile alea o să te aștepte cuminți acasă. Așa că cel mai bine ar fi să călătoriți alături de oameni nu care să te facă să uiți de griji, ci care să te ajute să găsești soluții la ele. Sau care să îți arate că dracul nu e niciodată așa de negru în realitate cum e în capul tău. Sper că ați avut o vară cel puțin la fel de frumoasă ca a mea, beibiz!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s