De ce e firesc ca francezii să doneze pentru refacerea Catedralei Notre Dame

Am tot văzut pe interneți de o săptămână întreagă că e supărat poporul român că miliardarii francezi donează foarte, dar foarte mulți bani pentru reconstruirea Catedralei de la Notre Dame in loc să doneze pentru copiii care mor de foame în Africa, pentru animalele pe cale de dispariție, pentru colectarea și reciclarea plasticului sau pentru alte cauze de care toată lumea se vaită dar pentru care foarte puțini luptă cu adevărat sau fac ceva în privința asta. Nu spun că nu sunt cauze reale, nu spun că nu sunt niște probleme reale cu care planeta noastră se confruntă și nu spun că nu ar trebui să se doneze bani și în direcțiile astea. Dar să ne dăm cu curul de pământ că donează Bernard Arnault 226 de milioane de euro pentru Notre Dame în loc să sfârșească foamea într-un sătuc din India mi se pare de tot căcatul din varii motive.

În primul rând pentru că fiecare om face absolut orice își dorește el sau ea cu banii lui sau ei munciți de el. Așa cum tu nu trebuie să îi dai socoteală lui bărbată-tu sau lui nevastă-ta de ce ai preferat să îți iei Peroni în loc de Ursus, așa nici noi nu avem dreptul să îi cerem lu’ domnu’ Bernard socoteală despre cum alege el să își cheltuie banii. Nu sunt bani publici. Nu contribuim cu absolut nimic la averea lui înafară de faptul că îi cumpărăm produsele, dar în momentul în care am ales să dăm 1000 de euro pe o geantă de cârpă nu mai avem dreptul să decidem ce se întâmplă cu mia aia de euro. De ce? Pentru că nici nouă nu ne-a cerut nimeni nici un fel de justificare în momentul în care am decis să ne-o luăm.

În al doilea rând, înafara scenariului în care contabilii lui au decis să facă tranzacțiile lui publice, nu înțeleg de unde știți chiar toți că domnul în cauză nu a donat și pentru UNICEF, Greenpeace sau oricare altă organizație din același profil. De unde știți că nu și-a direcționat măcar o parte din avere către ei și de unde știți că nu o va face, atunci când va avea chef? Și apropos de asta, când e ultima dată când ați donat voi pentru rezervația de urși din Râșnov sau pentru școlile din satele defavorizate din România? A… așa mă gândeam și eu.

În al treilea rând, îmi pare rău să vă dau acest spoiler alert, dar altruismul ăsta și sentimentele astea puternice pe care le simțiți voi pentru planetă și mediul înconjurător nu vin din locul care vă garantează rangul de sfinți pe lumea cealaltă sau statuia pe care o visați în centrul orașului. Vin tot dintr-un egoism, tot dintr-un loc care este concentrat pe voi. Să vă explic: fiecare om acționează în funcție de interese, fie că vă place, fie că nu. Uneori interesele pot fi din spectrul prezenței la Bamboo cu sticla de Grey Goose în mână pentru notorietate, care înseamnă fericire,din unele puncte de vedere, alteori pot fi salvarea pisicilor de pe stradă pentru că asta le aduce salvatorilor fericire. Nu există o formă de fericire general valabilă. Fericirea de a-l lua pe Ferrari în casă poate însemna tristețea mamei lui sau tristețea altcuiva care și l-a dorit. Dar, pentru că eu am vrut să am o pisică, am decis să îl iau în casă, să îl iubesc și să îi cumpăr cele mai frumoase jucării. Pentru că asta mă face pe mine fericită, din nou. Faptul că pe unii îi face fericiți reclădirea Notre Dame nu e mai rău decât că pe alții îi face fericiți construirea adăposturilor pentru balenele din oceane. Faptul că pe Bernard și pe mulți alții ca ei îi face să se simtă bine faptul că au contribuit cu foarte mulți bani la reconstruirea Catedralei, nu înseamnă că faptul că tu ai donat 2 euro pentru spitalul pentru copiii bolnavi de cancer e o fericire mai mare sau diferită. E aceeași reacție chimică din creier. Fix aceeași.

Nu în ultimul rând, nu uitați despre ce popor vorbim. Sunt foarte puține popoare așa de naționaliste ca francezii. Sunt aproape singurul popor care pronunță numele tuturor după regulile propriilor limbi (Mișel Jacson, Leonard do Vansi, Mișelangelo etc.) și care refuză cu abnegație să împrumute cuvinte precum mouse, pe care îl denumesc cu încăpățânare, chiar și în 2019, sourice. Normal că oamenii ăștia, în momentul în care se întâmplă așa o tragedie cu unul din elementele lor de referință, tot ce își doresc e să repare acel ceva cât mai repede. Dacă n-ar face-o e ca și cum le-ar fi intrat un cui în talpă și ar refuza să se ducă la un spital privat să și-l scoată, că poate totuși sunt alții în stare mai gravă decât ei la urgențe la Regina Maria, așa că mai bine le dau lor banii.

Cred cu tărie că lumea asta poate fi un loc mai bun din toate punctele de vedere. Cred cu tărie că omul este singura specie care își distruge habitatul natural și care e în stare să își abandoneze puii. Cred cu tărie că stă în fiecare dintre noi posibilitatea de a face lumea asta mai bună, fie că oprim apa la robinet când ne spălăm pe dinți, fie că reciclăm sticlele de plastic, fie că mergem cu metroul în loc de mașină, fie că stingem becul o oră pe an, fie că donăm pentru Notre Dame. Lucrurile mici fac mereu diferența în orice, dar când vin alea mari nu suntem în măsură să le criticăm, dar poate e bine și frumos să le apreciem și să ne bucurăm de ele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s