Când ai o bormașină care îți găurește capu’. La propriu

Bănuiesc că îl cunoașteți cu toții pe Gigel de la 4. Hai că știți perfect despre cine vorbesc: Gigel vecinu’ care poate să dea găuri doar la 2 la prânz sâmbăta și duminica sau la 7 dimineața în timpul săptămânii. Întrebarea mea este „Ce ne facem atunci când vecinu’ Gigel care dă cu bormașina în pereți e, de fapt, stomatologul tău pe care îl iubești de te ia cu leașin și îți dă cu bormașina în maxilar în timp ce tu stai și te rogi cu toată puterea să nu îți treacă efectul anesteziei?”. Dar, să vă povestesc ce am pățit.

Pe vremea când mergeam eu pentru primele dăți la Mihai în cabinet, la 3 luni de la deschiderea lui, el mi-a făcut un plan de tratament de care eu eram convinsă că nu o să mă țin și în care el credea orbește. Eu trebuia să îmi pun aparat dentar (niciodată în viața asta), în timp ce purtam aparatul să îmi pună el un implant (adică să am eu șuruburi în gură? Hahahaah! Nu!) și după aia să îmi îmbrace măselele care sunt foarte decalcifiate din cauza inelelor de la fostul aparat dentar (să mă cac eu pe inelele alea și pe aparatul ăla dentar care mi-a făcut mai mult rău decât bine).

Despre faptul că mi-am pus aparat dentar nu are sens să mai vorbesc, că doar știți deja de pe blog, de pe facebook, de pe instagram (sunt o adevărată influenceriță, ce mama dracu’?). Dar de implant nu am vrut să aud neam cu toate că, cel puțin o dată pe lună, primeam același mesaj de la Mihai: „Ți-ai făcut și tu radiografia aia ca să îți comand șurubu’?” urmat de o nouă scuză din seria „Stai că plec în Amsterdam/ Stai că vin sărbătorile/ Stai că nu am timp că sunt prinsă la muncă/ Stai că mă duc cu Ferrari la doctor/ Stai că e Mercur în retrograd/ Stai că fug din țară și îmi schimb identitatea doar ca să fug de implant”. După lupte seculare care au durat câteva luni cu mine însămi, m-am dus după controlul brecheți rileitid să îmi fac, și anume, radiografia. La 2 zile după asta primesc de la Mihai, în sfârșit, un mesaj care zicea altceva: „Mi-a venit pe mail radiografia ta. Îți comand șurubul și hai să ne vedem pe 19 februarie după ce termini la birou ca să ți-l montez”. Panică în cartier și scandal în Baicului! Cum? Gingiuța mea? Găurită? A mea?

M-am dus pe 19 februarie cu coada între picioare și cu ochi de căprioară sperând că peste noapte s-a înfăptuit un miracol și mi-a crescut un molar acolo așa, din eter. Nu se înfăptuise. După ce în ultimele trei zile băusem, conform indicațiilor lu’ domn’ doctor, câte 2 litri și jumătate de apă pe zi (eu! Eu, aceeași care, în mod normal, bea apă doar când își aduce aminte) ca să fie sângele rarefiat (glumesc, nu de aia), m-am așezat spășită pe scaun și m-am lăsat pradă destinului. Mi-au luat sânge pe care l-au băgat la centrifugă pentru plasmă. Nu am leșinat, dar asta pentru că nu am urmărit tot procesul. Altfel, subit și brusc n-ar mai fi fost nevoie de anestezie, că leșinam pentru vreo 2 ore și când mă trezeam ar fi fost șurubul băgat fără ca eu să știu nimic. Acum cumva regret că nu m-am uitat la tot procesul.

Anestezie direct în gingie. Superb. Incomparabil de plăcut față de meșele îmbibate în iod pe care mi le înfigea doamna dentistă despre care am scris aici (nu v-am uitat, doamnă? Păi se poate așa ceva). Apoi, a urmat o oră de „stai, dă-mi aia, ia tu asta, nu asta, ailaltă, bam bam bam bormașină, șurub, bam bam bam, fi-ți-ar brecheții să-ți fie, jur că nu tai arcul, stai că îți pilesc un pic caninul” care a culminat cu „wow, ce bine arată!”. M-am dus în oglindă să văd și eu ce bine arată și pentru mine arăta dezastruos. Aveam gingia cusută și roșie și impresia că așa o să rămână toată viața. Dar, pe de altă parte, faptul că Mihai a zis că arată bine îmi dădea speranță și mă făcea să cred că așa trebuie să arate și că tot ce trebuie să fac este să am răbdare și să mă țin de indicații, care indicații mi-au dat-o la gioale.

„N-ai voie să mănânci picant, n-ai voie lactate 24 de ore, n-ai voie nimic cu acid, n-ai voie să te speli pe dinți în seara asta, n-ai voie să bei alcool, trebuie să iei antibiotic din 12 în 12 ore și eubiotic după 2 ore, dacă te doare iei pastila asta sau îți pui gheață. Și, cel mai important, 48 de ore n-ai voie să fumezi”. 48 de ore. PATRUZECI ȘI OPT DE ORE. 2 ZILE. Acolo am simțit cum o parte din sufletul meu plânge, dar plămânii vor să iasă din pieptul meu și să îl îmbrățișeze pe Mihai. Mi-am luat gheața, rețeta și sufletul de pe jos, am dat bună seara și am plecat spre casă, unde am început să mă uit cu drag și dor la iqosul meu minunat de parcă el era bărbatul meu venit din război după 3 ani, iar eu eram gripată și fără chef de el.

Cert este că au trecut cele 48 de ore și nu am fumat așa mult cum mă așteptam.Au trecut și aproape două săptâmâni de la implant timp în care mi-am scos firele, am fumat, am mâncat aproape tot ce am vrut (pentru că încă trebuie să am grijă de brecheți) și am revenit la periajul normal al dinților, fără să transpir de fiecare dată când ajung cu periuța în dreptul implantului.

Mulți dragi ai mei mi-au zis că sunt curajoasă că am făcut asta. Eu zic că sunt fricoasă că nu am făcut-o mai devreme. Cert este că sunt fericită că dinții mei arată din ce în ce mai bine și pentru asta sunt responsabili doar vreo 5 oameni (printre care mă număr și eu) care s-au ținut de capul meu să am grijă de mine. Și pentru asta (și multe altele) chiar sunt recunoscătoare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s