După un an (ș’un pic de brecheți)

Multă vreme trecu și eu tot nu am scris nimic despre ce îmi mai fac brecheții. Așa că după ce ieri am avut un moment de străfulgerare care m-a lovit și anume în creștetul capului, mi-am adus aminte că scopul inițial al acestui blog era să explic, pe înțelesul tuturor și cu umorul ce mă caracterizează, că viața cu aparat dentar nu e chiar de căcat și nu presupune dureri insuportabile, nopți nedormite și dorința acerbă de a ți-l da jos după 48 de ore de la montare.

Și a fost seară și a fost dimineață și a trecut un an și jumătate de lună de când dinții mei și-au făcut gașcă mare și veselă dimpreună cu brecheții mei simpatici din ceramică. Pe lângă ei mai sunt și arcul, înălțări, catene, module și alte artificii ortodontice care au un singur scop: să îmi alinieze dinții frumos, să îi aducă pe fiecare din ei la locul lui, ca să nu mai am spații mari între ele și să nu mai am dantura unui dependent de heroină. Evident, gașca asta mai face și probleme din când în când și face uneori gălăgie atât de mare încât doar poliția ibuprofenului o poate potoli, însă niciodată nu mi s-a părut ceva incredibil de dramatic sau insuportabil.

Mai e puțin și îl dau jos. Cât de puțin nu aș ști să vă spun exact, pentru că, citându-l pe Vlad, vă zic că „doar D-zeu știe când o să fie gata”. Aș adăuga că înafară de El, poate mai știe și genetica mea, dar cert este că e bucurie mare în sufletul meu, că dinții mei au început să se apropie mai tare decât se apropie Mircea Badea de schizofrenie. Ieri am fost la băieții mei simpatici și pe drum stăteam și mă gândeam când a ajuns miercurea în care mă duc la controlul ortodontic un highlight al lunii. Poate e datorită faptului că știu că fiecare control e încă un pas spre finalizarea tratamentului. Poate e datorită faptului că atmosfera din Creative Dental mă face să mă simt ca acasă sau poate e datorită faptului că știu că nu există nici un scenariu în care eu nu o să râd cel puțin o dată tare tare în timpul vizitei mele.

44110737_10217246671301408_1739018741888319488_n

Mi-e drag de mor să îmi duc brecheții la revizie. Mi-e drag de mor de brecheții mei. Mi-e drag de mor de tot procesul ăsta și mi-e drag de mor să mă uit în oglindă după ce mă spăl pe dinți, ca să văd cât de frumos se aliniază ei și cât de simpatic arată tot peisajul.

Și știu că v-am mai zis-o de nuș câte ori, dar o să v-o tot spun până când o să băgați la cap. Cartea noastră de vizită e formată din mai multe aspecte ale noastre. Îmi place să cred că cel mai important e onestitatea. Sau, cu voia dumneavoastră, extinzând un pic spectrul, voi spune „bunătatea”. Mi se pare că orice om trebuie să fie bun ca să se poată numi „om”. De asemenea, mi se pare și că „bun” e un termen atât de larg și care curpinde atât de multe aspecte, încât chiar trebuie să fii mega de căcat ca să nu poți fi un om bun. Pe de altă parte, bunătatea asta înseamnă să fii bun și cu tine însuți sau însăți. Să îți accepti minusurile și să încerci să le corectezi. Și dacă ai dinții strâmbi sau nu arată cum ți-ai dori tu să te avânți în călătoria asta minunată și să lași un ortodont să facă minuni cu dinții tăi.

Fără nici un fel de dubiu, chiar și după un an și un pic, consider că alegerea de a-mi pune aparat dentar este una din cele mai bune pe care le-am făcut vreodată. Cu toate că la început nici nu am vrut să aud de așa ceva, și a fost nevoie de foarte   mari insistențe din partea lui Mihai să fac pasul ăsta, acum nu regret absolut nici o secundă din toată perioada asta. Și cred că nu o să pot niciodată să îi mulțumesc lui Mihai îndeajuns de mult pentru a mă recompensa pentru toate încurajările lui și pentru grija pe care mi-o poartă. Nu că vreau neapărat să îi fac reclamă, dar vreau. Pentru că merită toți clienții din lumea asta. Toți clienții simpatici, am vrut să spun. Și tocmai de aia mi-am dus aproape toți prietenii la el. Cu unii încă duc muncă de convingere.

Suntem din ce în ce mai mulți în #bracketziiluimiriam. Adică sunt din ce în ce mai mulți simpatici care au decis să își împodobească dinții fie datorită blogului meu, fie datorită postărilor mele sau fie datorită mie și a felului în care râd cu poftă având aparat dentar și lăsând pe toată lumea să îl vadă. Și nu aveți idee cât mă bucur că ați făcut această alegere și cât vă mulțumesc că m-ați considerat un exemplu demn de urmat. Chiar nu aveți idee, jur. Și abia aștept să aud poveștile voastre și să aflu sfârșitul călătoriei prin lumea brecheților împreună cu voi.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s