anxiety for dummies: class 1

Încercați să faceți un exercițiu. Nu trebuie neapărat să vă iasă din prima și nu trebuie să vă iasă impecabil, însă încercați să îl faceți: închipuiți-vă că ar trebui să vă prezentați exact așa cum vedeți în filme că o fac cei care merg la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi, doar că trebuie să vă spuneți care e cea mai mare și mai întunecată frică a voastră. Si ca să faceți asta trebuie să vă gândiți mult și să întoarceți creierul cu fundul în sus, doar-doar o să ajungeți la frica AIA. La cea care vă face să paralizați și să simțiți că nu mai puteți să mergeți bine, că aveți un nod în gât și altul în stomac, că nu puteți mânca nimic și că vă vine să vă întindeți pe jos și să plângeți până nu mai știți de la ce a început totul. Și acum… gândiți-vă cum ar fi să trăiți cu senzația asta zi de zi, exact când vă așteptați mai puțin. Asta. Simt. Persoanele. Cu. Orice. Formă. De. Anxietate.

Printre aceste persoane mă număr și eu. Și da, știu că unii dintre voi au impresia că dacă îmi spun „hey, dar nu ai nici un motiv de îngrijorare” în timpul unei crize de anxietate eu o să îmi revin miraculos și o să zic „ah, nu? Pfoai, ce bine că mi-ai zis. Eu chiar credeam că e până acum. Hai dracu’ să bem o bere și aia e”, dar nu funcționează așa. Deloc. Credeți-mă că mai rău îmi faceți dacă ziceți asta pentru că atunci am impresia că nu mă luați în serios și îmi subestimați problema și o să prefer să îmi încleștez în continuare maxilarul și să îmi înfig mai tare unghiile în palme, doar ca să vă fac să înțelegeți că nu mi-e bine și că decât să îmi faceți rău voi, prefer să îmi fac singură.

Panta alunecoasă a anxietății este că își găsește foarte multe uși pe care se plimbă, pe care intră și iese în creierul nostru și face absolut ce vrea în momentele alea. Și nu, aici nu ține de cât de puternic ești ca persoană sau de tăria de caracter, pentru că indiferent cât ești de puternic sau de slab, dacă anxietatea a decis să își bată un pic joc de gândurile tale o va face, indiferent de peste câte căcaturi ai trecut tu până acum în viață cu zâmbetul pe buze. Și apropos, dacă ai trecut peste multe cu zâmbetul pe buze, s-ar putea ca anxietatea să le adune la ea în cont, pentru că nu ai vrut să te lași să procesezi și să simți durerea momentului și să izbucnească oricând te aștepți mai puțin. Așa că, tic-tac! tic-tac! Dar, începusem să vă spun de ușile astea pe care se plimbă. La mine la început se manifesta prin frica de abandon în relațiile amoroase și nu numai. Mereu mi-era frică de faptul că iubitul meu o să mă părăsească, de faptul că prietenii o să îmi întoarcă spatele, de faptul că nimeni pe lumea asta înafară de ai mei nu mă iubesc sincer și cu adevărat și că toți o să plece, la un moment dat, din viața mea. Și de fiecare dată când mai treceam printr-o despărțire sau printr-o prietenie ruptă ajungeam să îmi spun „Vai, Miriam! Ce deșteaptă ești, cum ai prezis tu viitorul! Chiar așa s-a întâmplat, cum ai spus tu: toți oamenii din viața ta pleacă și te lasă cu curul în baltă.” fără să îmi dau seama că ăsta e cursul firesc al vieții, că nu toți oamenii sunt meniți să rămână în viața ta și că, în fond și la urma urmei, totul depinde de valorile comune și chimia dintre oameni.

Frica de abandon s-a transformat încet – încet în sentimentul absolut covârșitor de „not being good enough for anybody” foarte similar cu sindromul impostorului: nu meriți nimic din ce ai, tot ce ai e datorită faptului că ai avut, la un moment dat, noroc în viață și așa reușești să te menții pe o linie de plutire a mediocrității, nimeni nu te iubește sau vrea în viața lui pentru că nu ești suficient de bună pentru AB-SO-LUT NI-MIC din toată lumea asta. Partea nasoală în cazul ăsta e că începi să te autodevalorizezi și să nu îți mai dai seama de calitățile tale, ci să te concentrezi doar asupra defectelor și a lucrurilor care te fac să îți pierzi încet-încet încrederea în tine. Și de aici se ajunge la cure drastice de slăbit, operații de siliconare sau botoxare, 500 de proceduri care să îți tonifieze pielea și orice mijloc rapid de a face să îți dispară lipsurile. Și niciodată nu e destul. Mereu o să ai încă 3 kilograme de dat jos, mereu o să vrei sânii un pic mai mari și mereu o să auzi o voce în cap care îți spune „you’re still not good enough, you piece of shit”.

După toată această perioadă suficient de lungă de a nu mă simți suficient de bună, anxietatea mea s-a plictisit și a luat-o pe o cale mult mai abruptă și anume ipohondria, care, din punctul meu de vedere, întrece în „nasoleală” toate celelalte perioade. Pentru că să îmi fie frică de faptul că lumea o să plece de lângă mine și să simt că nu pot eu să fiu de ajuns pentru nimeni erau niște chestii pe care orice SMS sau telefon de la prietenii mei cei mai buni le calmau imediat. Orice „te iubesc” din partea unei persoane pe care o iubesc era mai mult decât suficient pentru a avea o zi perfectă. Însă frica permanentă de boli și interpetarea oricărei dureri sau înțepături ca ceva fatal sau care îmi pune viața în pericol este ceva ce nu pot controla. Sau ceva ce nu pot controla tot timpul, cel puțin acum. Am descoperit cu ajutorul terapeutei mele mai multe cauze pentru care anxietatea a ales de data asta această ușă, însă chiar dacă descoperi cauza, nu poți elimina efectul. Chiar dacă aș putea îndepărta cauza, tot nu ar dispărea efectul. Și da, mă duc la terapie și nu, nu mi-e rușine să o recunosc, chiar dacă în țara noastră toată lumea spune că mersul la psiholog e de căcat și sunt bani aruncați pe geam, că în fond și la urma urmei noi suntem puternici și putem trece peste orice. Nu suntem. Cel puțin eu nu sunt și am persistat mult timp în greșeala asta: de a avea impresia că sunt mereu puternică și că nu am voie să fiu slabă. Ba da, dragilor. E bine uneori să fim și slabi și să ne dăm singuri voie să facem asta. Pentru că nu avem nevoie de permisiunea altcuiva înafară de noi. Nu e nici un fel de rușine să mergi să vorbești cu cineva specializat, ba chiar vreau să încurajez pe absolut oricine să o facă pentru că o discuție de o oră pe săptămână te poate face să te simți mult mai bine și să vezi lucrurile altfel decât le vedeai până acum, să vezi lumea cu ochii tăi, nu cu a anxietății, depresiei sau unui moment de cădere psihică.

Ce e foarte important de știut e că anxietatea nu se vindecă. Nu e o răceală pe care o tratezi cu Parasinus și după aia totul e bine. Anxietatea trebuie controlată și trebuie să găsim mereu tehnici de a o controla și de a îi spune să se ducă la dracu’ atunci când simțim că ne bate la ușă. Și uneori nu o să bată, ci o să intre direct peste noi în casă și o să înceapă să turuie de-ale ei. E OK dacă nu puteți să o ignorați. E OK dacă uneori v-o luați Brăila. E OK dacă uneori ieșiți să vă plimbați pe stradă la 3 noaptea pentru că simțiți că vă strâng pereții și e OK să aveți crize de plâns fără absolut nici un motiv. Nu credeți nici un moment că dacă vi se întâmplă vreodată asta e ceva în neregulă cu voi. Anxietatea nu e ceva „în neregulă”. Anxietate are toată lumea. Unii dintre noi mai pronunțată decât alții, dar cred că cea mai mare greșeală pe care o fac cei care nu au anxietatea în tavan este că se grăbesc să îi judece pe ceilalți doar pentru că nu pot să îi înțeleagă. Și credeți-mă pe cuvânt că nu e corect să faceți un om să se simtă și mai de căcat decât se face singur.

Știu că de obicei articolele mele sunt scrise cu multe glumițe în ele și vă mai povestesc despre bracketzi și despre cum mă mai duc eu la controale și ce mai mănânc, dar ăsta nu e ca restul, doar pentru că mi se pare că un subiect atât de complex nu poate fi tratat într-un prim articol cu glumițe și caterinci presărate printre rânduri.

Așadar, dragi neanxioși, vă rog nu faceți anxioșii mai anxioși decât sunt deja. Dacă interacționați cu un anxios, faceți exercițiul de care vă spuneam în primele rânduri înainte să vă apucați să îl judecați și nu încercați să îl calmați spunându-i „Anietatea nu are nici un sens!”. Știe și el.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s