Gânduri de decembrie

Pentru mine personal, luna asta e una din cele mai triste și deprimante perioade din tot anul. În primul rând pentru că se aud colinde de peste tot și majoritatea lor sună ca niște cântece de jale de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, iar singurul care nu sună așa e porcăria aia a lui Mariah Carey, All I want for Christmas is you, care nu mi-e foarte clar cum a devenit hit și a supraviețuit atâția ani în playlisturile mall-urilor.

În al doilea rând pentru că frig și pentru că eu sunt persoana căreia îi place vara mai mult ca shaorma și ca McDonald’s-ul laolaltă. Sau, mă rog, pardon, că e de prost gust să spui că mănânci fast food în era mâncărurilor super bio. Îmi place marea mai mult ca semințele de chia și uleiul de jojoba laolaltă. Nu îmi place frigul și nimic din tot arsenalul lui. Mă enervează cumplit ninsoarea, mocirla, faptul că se face lumină la 8 și se întunecă la 4, toate sutele de geci, eșarfe, căciuli și bluze pe care trebuie să le pun pe mine chiar dacă mă duc să îmi iau doar lapte de la mega și mă enervează cumplit și momentele alea când mi se udă parul, șosetele, mi se aburesc ochelarii și îmi îngheață bracketzii. Așa că iarna e de căcat și nu aveți cum să mă convingeți că e altfel, decât dacă îmi cumpărați o vacanță la ski. Ski-ul îmi place. Dar tot nu aș da o zi de plajă nici pentru o săptămână la ski.

În al treilea rând pentru că mi se pare că perioada dintre Crăciun și Revelion e moartea sufletului orașului. Totul amuțește și amorțește, nimic nu se mai mișcă, înafară de luminițile lui duamna Firea. Lumea stă în casă și simulează o fericire care nu mi-a fost niciodată clar de ce e necesară în perioada asta. Cred că tristețea, grijile și anxietatea fac parte din viețile noastre de zi cu zi și daca trei zile pe an alegem să le îngropăm în sarmale și șorici, nu înseamnă că vor dispărea, ci că vor sta latent și vor evolua, vor crește în ceva mai greu de vindecat sau de reparat. Dar asta e altă poveste. Sau, mă rog, alte gânduri, nu neapărat cele de decembrie, ci cele de viață, în general.

Gândurile mele de decembrie sunt multe și întortocheate. Se suprapun și se ceartă unul cu altele și nu pot să îmi dau seama care dintre ele o să câștige sau dacă o să se termine vreodată lupta asta obositoare. În unele zile am impresia că o să câștige o tabără, dar a doua zi mi se pare că toată cearta o ia din nou de la început. Și de la început. Și de la început. Și asta, dragii mei, e anxietatea în câteva propoziții, iar anxietatea mea atinge cele mai înalte limite în luna asta, luna agitației, a frigului, a sentimentelor simulate și a nevoii de a sărbători nimicuri, în loc să sărbătorim micile reușite.

Eu am ales să trăiesc altfel luna asta. În primul rând pentru că nu îmi stă în fire să fac ce face turma, în al doilea rând pentru că dacă aș fi încercat să strecor în programul meu și goana după cadouri și pregătiri ale casei pentru oaspeți, m-ar fi ucis atacurile de panică încă din prima zi de încercări și  nu în ultimul rând pentru că am decis să fac doar ce e important pentru mine. Și nu mai făcusem asta de foarte multă vreme. Sau poate niciodată.

În luna decembrie m-am gândit foarte mult la lucrurile pentru care sunt recunoscătoare și la ce aș putea să fac ca să reziste multă, foarte multă vreme lucrurile astea. Pentru că mi se pare că viața are talentul să îți scoată în cale toate neplăcerile atunci când te aștepți mai puțin, dar și cele mai frumoase surprize exact atunci când ai nevoie de ele. Drept pentru care, mi-am dat seama cât de mult apreciez surprizele frumoase de care am avut parte și am ales să mă gândesc în fiecare zi la ele, ca să îmi asigur o stare generală bună spre foarte bună și ca să zâmbesc mai des.

Decembrie, ca pe toată lumea, m-a făcut și încă mă face să mă gândesc la cum a fost anul care se termină în curând și la cum vreau să fie cel care va începe în câteva zile. Așadar, în 2017 mi-am dat seama câte aspecte are sinceritatea și încrederea și care din ele nu îmi plac. Am învățat ce am învățat de la cei din jurul meu și m-am bucurat enorm de fiecare etapă a experimentului. Am ascultat mai multă muzică, am mers mult mai mult pe jos, am fumat mai puțin și am băut la fel de multă cafea. Am băut mult mai multă apă și am luat mult mai multe pastile. M-am plimbat pe la mult mai mulți doctori, dar doar ca să îmi fie mai bine și ca să îmi amuțesc gândurile. Am fost din nou în vamă, locul în care grijile par să stea pe pauză, mahmureala nu îndrăznește să intre și lumea e mai deschisă. Am fost în tabere care mi-au plăcut enorm, alături de echipe formate din cei mai mișto oameni alături de care chiar am simțit cum se mișcă munții la cât de tare îi împingem împreună. Am găsit culoarea de păr și tunsoarea care îmi place cel mai mult. Mi-am luat multe haine și le-am donat pe cele care nu îmi plăceau. Am slăbit 12 kilograme. Am scris mai mult ca în oricare alt an. M-am apucat să scriu prima mea carte. De dragoste. Și nu numai.

Am avut dezamăgiri. Nu multe, dar total neașteptate și care au lăsat în urma lor cel mai amar gust pe care l-am simțit vreodată. Dar a dispărut după o vreme. S-a dus bunica. Sau „mama” cum îi spuneam eu și toți cei din casă, cu toate că doar mama mea e cea care era îndreptățită să îi zică așa. A plecat într-o lume, probabil, mai bună unde sper că e fericită și că și-a găsit liniștea pe care o căuta de atâta vreme la noi în lume. A plecat și m-a lăsat cu un dor care nu vrea să treacă, indiferent ce fac sau la ce mă gândesc și m-a lăsat cu momente în care încă am impresia că e acolo, la ea în fotoliu, mai ales când mă duc în vizită la ai mei sau când trec pe lângă casa lor. Au plecat mulți, au rămas puțini, dar cei care au rămas fac cea mai bună treabă dacă misiunea lor e să mă facă fericită și împlinită.

Am, în continuare, cele mai mișto job-uri de pe planetă care mă fac să mă simt împlinită, chiar dacă înseamnă că trebuie să plec la 10 dimineața de acasă și să mă mai întorc la 10 seara. Nu aș schimba asta pentru nimic în lume. Cel puțin nu încă.

În mai puține cuvinte, ce vreau să spun este că viața mea, așa cum e ea în momentul de față e absolut minunată. Nu zic că nu vreau mai mult, pentru că nu vreau să mă las să stagnez. Vreau să devin un om mai bun. Vreau să devin mai bună în domeniile în care îmi plac. Vreau să duc blogul ăsta cât mai departe posibil, pentru că e un proiect în care cred cu toată tăria, vreau să îmi termin cartea și să mă gândesc de 500 de ori dacă să las alți oameni să o citească. Vreau să fac tot felul de proiecte frumoase în care să cred și pentru care să mă supăr că nu îmi fac timp în timp ce mă chinui să le înghesui în cele 24 de ore pe care mi le oferă o zi sau, măcar, în cele 7 zile pe care mi le oferă săptămâna. Vreau să continui să fumez așa puțin și să beau cafeaua acasă și vreau să am aceeași oameni simpatici lângă mine, să mă ajute să îmi calmez gândurile și să mă concentrez pe idealurile mele.

Să aveți un 2018 așa cum vi-l doriți! Sau, dacă nu aveți inspirație, să aveți un 2018 la fel ca al meu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s