Domn’ doctor, domn’ doctor! Mă doare în dinte

Știți vorba aia cu „niciodată nu îți dai seama cât de mult ții la un lucru până când ajungi să îl pierzi” care se poate întâlni cel mai des scrisă pe niște poze cu marea sau cu apusuri de soare pe pagina lui Popta-m-aș și n-am cui? Eu de obicei evit să mă atașez de lucruri pentru că sunt suficient de neîndemânatică și uitucă încât să le stric/pierd/distrug/uit/rătăcesc etc. Dar, ce nu am știut să prețuiesc până când au dispărut sunt momentele în care nu mă dureau dinții. Și acum nu vorbesc de durerile de dinți pe care le am de la aparatul dentar, pentru că alea sunt mai mult decât suportabile și, la un oarecare nivel, plăcute pentru că asta înseamnă că dinții mei se deplasează către calea cea dreaptă și nu mai zburdă pe arcade după cum le poftește nervul și rădăcina. I-am prins pe fraieri și nu îi mai eliberez de după gratii decât după ce se așază politicoși la locul lor cu mânuțele la spate.

Vorbesc despre durerea aia pe care o simți până în creier în momentul în care sorbi cu poftă dintr-un pahar de fresh de portocale cu multă gheață sau când mânânci o ciorbă ferbinte într-o zi în care plouă și nu vrei să ieși din casă nici dacă vine Julio Iglesias să îți cânte romanțe sub balcon. De durerea aia care te face să mesteci chiar și piureul pe partea opusă dintelui care te doare și care te face să bei apă de parcă ai pareză sau tocmai ai suferit un atac cardio-vascular. Durerea asta am simțit-o prima dată cam acum o săptămână când, în pauza de prânz de la grădiniță mi-am luat sticla de apă de jumătate de litru și am început procesul de hidratare (pentru că sunt și eu o mini pițipoancă și am decis să mă forțez să beau doi litri de apă pe zi, că așa am văzut eu o reclamă la televizor). După prima gură de apă am simțit că îmi dau lacrimile de durere așa cum îi dau lacrimile oricărei țărănci care vine la Măruță cu 7 plozi după ea pe care nu are cum să îi hrănească și cere disperată bani ca să le dea lor o supă caldă și lui bărba’su un pic de spirt tras prin pâine ca să nu o mai bată vreo două-trei zile. Apropos de asta, să știți de la mine că eu nu am de gând să donez niciodată bani unor astfel de cazuri pentru că acei copii nu sunt făcuți cu mine, recte nu am de ce să îi cresc din banii mei. Dar aș cumpăra vreo două tiruri de prezervative și le-aș trimite către toate satele astea unde se toarnă copii așa cum își toarnă toate chabooistele acid hialuronic în buze. Dar, să lăsăm deoparte toate deșeurile societății și să revenim la probleme cu adevărat importante și anume durerile mele de dinți.

După prima gură de apă am crezut că a fost o eroare de soft, așa că cel mai bine e să fac ce face orice femeie când i se blochează computerul și să îi dau restart. Drept pentru care am lăsat apa pentru jumătate de oră, apoi m-am decis să revin asupra subiectului. La a doua, a treia, a patra și la a zecea gură de apă am simțit aceeași durere în incisiv, drept pentru care am tras eu concluzia că e ceva complet greșit și în neregulă cu dinții mei, că doar nu e normal să mă doară. Din vastele mele experiențe pe scaunele și urmând tratamentele multor stomatologi, mi-am dat seama că durerea asta nu are cum să aibă de-a face cu aparatul dentar, pentru că atunci când aplicam presiune asupra dintelui nu mă durea nici dacă mușcam din 20 de cărămizi deodată doar cu dintele ăla.

„Stai să vezi că am o carie. Dar cum e oare asta posibil? Că doar înainte să îmi pun aparatul mi-a reparat Mihai fix dintele ăsta și s-a uitat și Vlad și nu a văzut nimic. Chiar nu are cum. Dar dacă oare mi-a căzut plomba și acum e caria aia descoperită? Dar nici asta nu are cum, că s-ar fi văzut. Poate am o problemă la nerv și trebuie să îmi scot dintele. Dar dacă îmi pun implant oare o să mai aibă efect aparatul dentar?” și cam aici s-a întrerupt firul gândurilor mele de doctor supraspecializat pentru că mi-am dat seama că aberam mai rău decât o face Combatantul Ezoteric Lorin Furtună Complet și Corect Definit și mă enervez mai rău decât Vadim când intra Șomoldoaca Escroaca peste el în sediul partidului și voia să dea afară presa din biroul lui. Drept pentru care m-am decis să întreb pe cineva care chiar se pricepe la stomatologie și care îmi știe dinții și problemele lor pe de rost.

-Mihai, mă doare incisivul lateral de sus și un molar din dreapta.
-Foarte bine! Înseamnă că îți lucrează aparatul. O să treacă, o să vezi.
-Nu, nu… Că mă doare ca la carie, Cred că am dezvoltat o carie subit.
-Hahaha. Miriam, nu ai cum să dezvolți carii în două săptămâni. Dacă era ceva o vedeam de mult la control și nu îți monta Vlad aparatul până când nu o reparam.
-Nu îmi zici tu mie când să dezvolt carii :))
-Te doare rău rău?
– Crezi că mă văitam dacă nu mă durea rău rău? (da, sigur m-aș fi văitat și dacă nu mă durea rău rău)
Nu, ai dreptate (îți mulțumesc că nu ai zis „da, Miriam, te-ai fi văitat și dacă te durea rău rău). Lasă-mă un pic să mă gândesc ce ar putea fi, dar oricum te programez pentru un control ca să vedem ce se întâmplă acolo.

După câteva ore, Mihai avea deja o teorie pe care mi-a explicat-o așa cum face el de fiecare dată: pe înțelesul meu, pornind de la cauză și terminând cu repercursiunile pe care le simt pe moment și terminând cu ce se poate întâmpla dacă nu o tratez. Cel mai probabil, din cauză că aparatul a început să lucreze și să tragă de dinți hăis și cea, plomba pe care mi-o pusese el s-a deplasat un pic din cauza tracțiunii și mi-a lăsat descoperită o parte din cavitate. La câteva zile după ce am purtat discuția doctor – pacient panicos și prăpăstios am evadat de pe plantație cu un Uber care m-a dus la clinica lui Mihai ca să mă facă bine și să îmi readucă zilele frumoase în care beau apă cu gheață și lămâie ca o pițipoancă veritabilă cu abonament la sală și mega hidratată ce sunt.

Ce îmi place cel mai mult când intru în clinica aia e că nu numai că nu simt mirosul ăla oribil tipic pe care îl simți în mai toate clinicile indiferent de fițele pe care pretind că le au și fasoanele care se manifestă prin prețurile lor, dar miroase mereu a proaspăt și a parfum de cameră de calitate, nu Glade vândut pe sub mână în Dragonul Roșu. Și îmi place și că mereu e un fundal sonor în recepție, astfel încât mi se pare că intru în casa unui prieten care organizează o cină de sâmbătă seară. Durerea din incisiv a radiat spre suflet când am văzut pe recepție o cutie de bomboane Ferrero Rocher, care după Toblerone, sunt singurele lucruri de care îmi plăcea să mă folosesc pentru a-mi bate joc de toate orele pe care le petrec la sală și de nemâncatul după ora 6.

-Nu creeeeeed că ai Ferrero Rocher.
-Ba da, ba da! Ia una, că de aia le-am lăsat aici.
-Mda… să îmi păstrezi și mie una că peste doi ani sigur o mănânc.
-Aoleu, mereu uit că tu nu poți alune. Dar dacă o lași să se topească în gură tot nu e OK?
-Păi nu, că alunele alea nu se topesc orice le-ai face și mi-e frică tare să nu îmi sparg bracketsii.
-Atunci hai să te așezăm pe scaun și să vedem ce ai acolo ca măcar de ce ai voie să mănânci să te bucuri fără să te doară.

Și m-am așezat. Și după ce a găsit Mihai cauza durerii mele, care era exact cum a presupus el, un punct mic și aproape neobservabil în apropierea plombei mele, l-a reparat așa cum face de fiecare dată, cu foarte mult calm și răbdare, dar mereu emanând siguranță în fiecare mișcare pe care o face și explicându-mi ce face, de ce e necesar să o facă și ce o să se întâmple după ce termină tot ce are de făcut. Mie toate lucrurile astea mi se par ca un dans super complicat care poate să iasă absolut genial dacă cei care îl execută sunt siguri și stăpâni pe mișcări, dar care are potențial și de o catastrofă de neuitat dacă dansatorii sunt începători și amotrici.

-Gata, nu mă mai doare.
-Păi acum nu te mai doare nimic că încă ești sub efectul anesteziei. Stai să vedem cum e după ce trece.
-Ai și tu dreptatea ta. Dar sigur îmi mișc buza când vorbesc, da? Adică înțelegi ce spun acum?
-Hahahaha. Da, da, înțeleg. Doar că nu îți simți tu buza.

După care am intrat în runda doi de reparații, adică activat arcul și schimbat modulele, cu toate că nu era săptămâna în care trebuia să fac asta și mai puteam să stau foarte bine încă două săptămâni, dar dacă tot eram acolo, mi-am făcut și ITP-ul aparatului dentar. Și foarte bine am făcut pentru că mi se dezlipise un bracket de pe unul din incisivii de jos. Când am auzit asta, am simțit că mi s-a înfipt o săpăligă în suflet pentru că mă enervează înfiorător să se întâmple asta, mai ales că am atâta grijă să nu mănânc nimic mai tare decât miezul de pâine și cu atât mai puțin să mușc din orice aliment. V-am mai zis că am dezvoltat o frică irațională de alimentele tari și le evit așa cum evită Elena Băsescu gramatica limbii române plină de împliniri și, bineînțeles, succesuri.

Evident, în câteva minute, bracketul meu a fost lipit la loc, însă eu tot muream de oftică și supărare că s-a întâmplat asta.
-Să știi că eu nu am mâncat nimic care ar fi putut să provoace asta. Jur.
-Sigur sigur?
-Mie în sută. Pe cuvânt de onoare.
-Se mai întâmplă, nu-i un capăt de țară, stai liniștită. E bine că nu s-a spart pentru că, de obicei, bracketsii de ceramică se sparg, spre deosebire de ăia de metal care doar se dezlipesc. Dar l-am lipit la loc și acum ar trebui să reziste fără nici un fel de problemă.

Apoi, în stilul caracteristic, m-am proptit în oglinda de la recepție ca să văd ce mai fac bijuteriile mele de pe dinți și am murit încet de fericire când mi-am văzut modulele noi care străluceau frumos și mă uitam ca proasta la fiecare în parte așa cum se uită Florin Călinescu la toate fetele sub 18 ani care vin la Românii au Talent.

Pentru că nu apucasem să mănânc mai nimic în ziua aia, după ce m-am săturat să mă holbez ca ghiolbana la bracketzii mei le-am mulțumit din suflet doctorilor mei absolutamente minunați că m-au rezolvat și că m-au trecut de revizie, în timp ce mă gândeam că abia aștept să vin data viitoare pentru următoarea doză de activare de arc și de schimb de module băgată pe venă.

La o oră după asta am mâncat ceva fierbinte și am băut un pahar de vin alb (pentru că de cel roșu am suferit o despărțire dureroasă și am decis să luăm o pauză lungă în care să ne refacem viețile și să vedem cum ne e mai bine) cu gheață în timp ce râdeam și vorbeam de parcă nici nu știam ce e aia o carie și cum arată. Astăzi am băut doi litri de apă fără să am nici un fel de străbatere și fără să mai închid ochii de durere. Incisivul meu e acum cuminte și își vede de treabă în continuare, așteptând cuminte să fie mutat un pic mai la stânga și mai în spate pentru a reuși să am ocluzia perfectă. Așadar, totul a revenit la normalul de dinainte datorită clinicii simpatice Creative Dental și a oamenilor absolut minunați din ea.

Vă rog eu frumos de  tot, dacă simțiți orice fel de durere la nivelul dinților sau dacă vi se pare chiar și cel mai mic și mai banal lucru în neregulă cu dinții voștri nu vă îndopați cu medicamente luate după ureche sau după nivelul de durere. Duceți-vă la stomatolog ca să omorâți răul din fașă și să nu îl lăsați să crească până când e prea târziu, pentru că, în general, orice durere de dinți e doar începutul a ceva care poate deveni foarte, dar FOARTE, nasol dacă rămâne netratat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s