Prima săptămână cu aparat dentar sau „Wow! Deci asta era senzația!”

Știu că v-am zis până acum că sunt o maestră a aparatelor dentare pentru că mi-am pierdut foarte mult timp din viață purtându-le și aflând lucruri noi despre ele și despre ce sunt ele în stare să facă. Unele le aflam de la ortodonți, altele le aflam pe propria piele. Să vă dau un exemplu, ca să înțelegeți la ce mă refer: de la un ortodont am aflat că pentru a se putea monta inelele de metal pe molari, este necesară, înainte de acest pas, montarea unor cercuri mici de cauciuc între ei, pentru a le putea face loc inelelor. Pe propria piele am înțeles că nu e OK să stai să le zgândări cu scobitoarea ca să vezi dacă ies de acolo și ce se întâmplă dacă ies. Așadar, dacă ești cretin și teribilist, șansele să descoperi părțile cu adevărat nasoale pe care le poate avea purtarea aparatului dentar cresc exponențial cu tâmpeniile care îți vin în minte în raport cu dorința de a le aplica chiar pe proprii dinți.

Și pentru că am fost cretină și teribilistă într-un anume punct al vieții mele, care a durat un an…hai maxim cinci… bine, vreo opt, am decis că de data asta poate e o idee bună să fiu opusul lui „cretină și teribilistă” adică matură și responsabilă. Așadar, acum o săptămână, m-am îmbrățișat cu foc și pupat cu limba cu responsabilitatea și m-am dus să îmi pun aparatul dentar. Pe ambele arcade. Deodată. Adică, mă rog… în aceeași ședință. „Dă-mă dracu’ de om mare ce sunt!” îmi spuneam eu mândră în timp ce stăteam pe scaun și simțeam cum mi se lipesc bracketsii unul câte unul. „Acum zău că îl țin și am grijă de el. Să dea toți dracii de nu o să am grijă de aparatul ăsta cum aș avea  de copilul meu. Și așa zice mama că vrea să îi fac un nepoțel și eu îi zic că eu abia sunt în stare să mă îmbrac pe mine dimineața, darămite să mai schimb și scutece la 3 noaptea. De nu o să mă responsabilizeze și maturizeze aparatul ăsta pe mine mai ceva decât ar face-o niște tripleți! Păi da’ mă face pe mine un aparat dentar?”. Și acolo m-am oprit pentru că mi-am dat seama că mi-o iau Brăila și încep să îmi alimentez niște nervi total lipsiți de relevanță în momentul ăla sau în oricare moment din viață. Mi-am dat seama că dacă pe primul aparat dentar l-am văzut ca pe un dușman al cărui singur scop era să îmi ruineze mie viața (poate dramatizez, totuși, un pic, dar nu poți să îi spui unui adolescent ce trebuie să simtă pentru că el oricum le știe pe toate și mai face și Pământul să orbiteze în jurul Soarelui), aș vrea ca pe cel de-al doilea să îl văd ca pe un prieten care nu o să îmi facă absolut nici un rău, ba chiar o să îmi facă un imens bine.

După ce m-am ridicat de pe scaun, m-am dus să fac ce face fiecare copil mic care primește o jucărie nouă. Nu,  nu m-am dus să dau cu aparatul de toți pereții și apoi să plâng până în pragul deshidratării din cauză că s-a stricat, ci m-am dus în oglindă să văd cum arăt, pentru că mă ucideau suspansul și curiozitatea. Și atunci… Omagad! Șoc! Stupoare! Rămâi prost! Click aici! (nu, nu da click, serios. Doar încercam să parafrazez titlurile din Liberatea). Bracketsii mei erau…. eraaaaaaaaau…. eraaaaaaaaaaaaaaaaau… PUBLICITATE!

*Îți curge sânge din gingii atunci când te speli pe dinți? Durerile de dinți te chinuie noaptea? Simți că respirația proaspătă e doar o amintire? Te dor măselele când bei bere la terasă ca șmecherii? Folosește noua pastă de dinți Du-te cât poți de repede la un stomatolog și vezi ce ai. Și stinge porcăria aia de PRO TV ca să nu mai consumi curent electric inutil*

AM REVENIT! Bracketsii mei eraaaaaaaaaaaau aproape invizibili. Am stat să mă uit în oglinda aia vreo 10 minute, din toate părțile, de jos în sus, de sus în jos, de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, pe diagonală, pe orizontală, pe frontală, ca în melodia lui Romeo Fantastik Regele Manelelelor Porno (pentru că da, doamnelor și domnilor, există ȘI așa ceva) – Carolaina. Pour les conaisseurs. Bracketsii mei, după cum am mai scris și în alte articole, au o culoare foarte apropiată de cea a dinților mei și asta doar pentru că am avut un ortodont care să știe ce să aleagă și ce să îmi recomande. Eram atât de încântată de faptul că dinții mei arată ca și cum ar avea niște mici bijuterii pe ei, în nici un caz niște bracketsi duri și neprietenoși încât până și Marimar la nuntă părea tristă pe lângă mine. Și lui Marimar i-a luat vreo 200 de episoade să îl câștige pe Jose Armando por que esta embarazada. FUN FACT! Foarte multă vreme eu credeam că embarazada e echivalentul lui embarassed din engleză și nu înțelegeam de ce tot timpul era o dramă că femeile sunt rușinate în telenovele și, mai ales, de ce trebuie să le spună asta Jose Armanzilor. Mai ales că mama mă învățase că „în viață, cu rușinea mori de foame.”. Oare de-asta am ajuns eu așa tupeistă? Mă rooooog… să ne întoarcem la bracketsii noștri. Sau, mă rog, ai mei.

Bracketsii mei de ceramică erau și încă sunt absolutamente minunați și foarte, dar foarte discreți. M-am studiat foarte mult în oglindă în săptămâna asta ca să îmi dau seama dacă ar trebui să râd cu gura întredeschisă, să țin într-un anume fel buzele atunci când vorbesc, mai ales în fața unei mulțimi, lucru care mi se întâmplă destul de des, sau dacă mi s-a schimbat conformația feței. Răspunsul ește că trebuie să vorbesc exact la fel cum vorbeam înainte, fără nici un fel de schimbare, că o să râd cât de tare pot și că nu am nici un fel de problemă în a-mi lăsa bracketsii să se vadă (sau, mai curând, să nu se vadă) și că încă nu mi s-a schimbat conformația feței, cu toate că aveam impresia că bracketsii o să îmi împingă buzele în față și o să arăt ca Bianca Drăgușanu ieșind din culisele lui Victor Slav.

În astea 8 zile am avut și tot felul de răni micuțe pe buze și pe obraji, însă nici nu mă așteptam să nu le am și am explicat în articolul anterior de ce, răni care au trecut în 24 de ore de tratament cu glicerină boraxată (care e super ieftină și care are un gust foarte dulce). În primele două zile mi se părea că vorbesc foarte ciudat, ca și cum tocmai am venit din SUA și am uitat…how do you say… eeee… to… you know… vorbește românește, însă absolut toți cei din jurul meu mi-au zis că doar mi se pare și că înțeleg perfect ce spun. În primele 5 zile am simțit o presiune continuă aplicată dinților, ceea ce mă bucura foarte mult pentru că îmi dădeam seama că aparatul începuse deja să lucreze și mă uitam ca nebuna în oglindă să văd ce dinți și-au mai schimbat poziția. Nici unul, evident, dar lăsați-mă în pace. Presiunea asta o vindecam cu nurofen de 400 de miligrame înainte de culcare, ca să pot să dorm liniștită și atât. Dar asta doar pentru că eu sunt nebună când vine vorba de somn (și poate și alte câteva aspecte) și dacă nu mă simt mai mult decât relaxată și dacă nu e întuneric și liniște totală în jurul meu, nu adorm neam. În toate cele 8 zile de până acum mi-am făcut sute de poze în care râd, ca să le păstrez drept amintiri și la patrujde ani să le arăt copiiilor mei și să zic „haha! Ce proastă-i mă-ta!” (Acum înțelegeți de ce nu sunt eu pregătită de copii?), dar și ca să pot să compar pozele între ele pe măsură ce trece timpul și tratamentul meu evoluează.

Ce vreau, de fapt, să vă spun, este că în săptămâna asta nu simt că s-a schimbat aproape nimic din felul în care viața mea se derulează. Lucrez în continuare cu niște copii absolut minunați la grădiniță, care nu dau doi bani pe faptul că port aparat dentar sau nu, pentru că ei apreciază sufletele oamenilor (ce naivi și proști, nu?). Lucrez în continuare la JCC și vorbesc în fața unui public destul de mare în cadrul evenimentelor noastre, și nimănui din public nu îi pasă dacă port aparat dentar sau nu, pentru că ei apreciază ce creăm noi pentru ei și felul în care o facem și ne livrăm creația (alți naivi și proști), iar toți cei dragi ai mei fie îmi spun că arăt bestial, fie că „nu arată chiar așa de rău”, fie s-au minunat de faptul că am fost în stare să îmi iau angajamentul, fie îmi spun sincer că îmi stătea mai bine fără, dar asta nu înseamnă că mă iubesc mai puțin sau că le sunt mai puțin dragă pentru că eu sunt în sufletele lor pentru ceea ce reprezint pentru ei, și în general, pentru ce fel de om sunt (ăștia sunt cei mai proști și cei mai naivi).

Am început cu entuziasm săptămâna cu numărul doi, înarmată cu periuțe, pastă de dinți, apă de gură, ceară ortodontică și glicerină boraxată. Toate astea formează un ritual care mie, sincer, vă spun a ajuns să îmi fie tare drag!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s