Gândurile din era aparatului sau „de ce, Doamne, de ce nu mi-ai dat și mie dinți frumoși?”

Din punctul meu de vedere, oamenii se împart în trei categorii, cel puțin din punct de vedere al danturii. Din punct de vedere al comportamentului și mentalității, întrebați niște sociologi sau psihologi, că la asta nu mă pricep. Așadar, cele trei categorii descoperite de cercetătoarea Miriam Rosențvaig sunt:

  1. Oamenii ăia cu dinți absolut perfecți de la un capăt la altul al ambelor arcade.

Îi recunoști imediat și îi urăști la fel de repede, pentru că atunci când râd brusc se face lumină în încăpere și în sufletele celor din jur. Nu au absolut nici o problemă, poate au câteva plombe micuțe pe măselele cele mai din spate și pot mânca și bea absolut orice pentru că lor oricum nu li se îngălbenesc dinții nici după trei pachete de Carpați fără filtru fumate în mai puțin de 24 de ore. Eu pe oamenii ăștia i-am urât toată adolescența mea pentru că mă enerva cumplit faptul că mie îmi ia o eternitate și un pic să mânânc orice formă solidă de mâncare în timp ce ei ronțăiau de zor Bake Rolls, mestecau gumă fix atunci când își doreau ei și mușcau cu poftă din cele mai tari alimente. Așa că dacă viețile noastre s-au intersectat când eu eram în liceu și tu aveai dinții drepți, află că te uram cu o putere greu de închipuit și înțeles. Doar ca să știi.

2. Oamenii ăia cu dinții un pic strâmbi, dar pe care nu o să îi încurce asta niciodată

De la ei începea limita mea de toleranță în adolescență. Pentru că nu aveau dinții perfecți, nici nu puteau să îi folosească pe post de lanternă noaptea, când se duceau la baie și nici nu erau cei mai estetici dinți din lume. Mi se părea că oamenii ăia împărtășesc cumva suferința mea, chiar dacă dinții lor nu sunt legați între ei de un arc care îi mișcă stânga-dreapta și că dacă ei ar râde de mine, aș putea să le spun că dinții mei o să fie drepți și minunați după ce îmi dau jos aparatul, pe când ai lor o să fie strâmbi și mediocri toată viața și o să moară cu ei așa. Cred că acum încep să îmi dau seama că adolescența e mai mult o bătălie pentru supraviețuire decât o perioadă foarte frumoasă a vieții în care îți faci prietenii și relații care o să dureze toată viața. SPOILER ALERT: aproape nici una din ele nu o să dureze nici măcar până la terminarea definitivă a adolescenței, darămite toată viața.

3. Oamenii care au dinții vizibil strâmbi, pe care îi deranjează asta într-o mai mică sau mai mare măsură, dar care încearcă să compenseze asta prin umor și inteligență.

Adică eu. Încă de prin generală mi-era foarte clar că nu o să fiu niciodată cea mai fatală femeie, că nu am cel mai frumos zâmbet, nici cel mai interesant corp, dar începusem să conștientizez că sunt destul de deșteptățică, vedeam că lumea se simte bine în compania mea și că îmi ieșea destul de des să îi fac să râdă pe cei din jurul meu. Mi-a plăcut mereu să citesc cât mai multe chestii, drept pentru care am reușit să îmi formez și un vocabular destul de impresionant, m-a fascinat mereu să aflu câte puțin din cât mai multe domenii, doar de teama de a ajunge într-o conversație pe care să nu pot să o mențin pentru că nu stăpânesc termenii subiectului discutat, așa că m-am descurcat binișor în lupta cu dinții strâmbi și, mai târziu, cu cea cu aparatul dentar.

După cum vă povesteam în postul anterior, undeva pe la 16 ani mi-am pus pentru prima dată în viața mea aparat fix, de metal. Procesul a fost unul suficient de lent pentru că au fost necesare multe demersuri pre-montare, dar o să scriu un articol doar despre asta, ca să știți la ce să vă așteptați în momentul în care luați decizia de a vă decora dinții cu mici bucățele de metal, ceramică sau safir. Evident, din ziua în care mi-am montat aparatul dentar și până în ziua în care am ales să mi-l dau jos (nu, Miriam, proastă ce ești, nu trebuia să ți-l dai jos) am avut gânduri diverse. Unele mai vesele, altele mai triste, unele mai colorate, altele mai negre. Vă las mai jos câteva dintre ele, astfel încât dacă purtați sau veți purta la un moment dat aparat dentar și aveți vreunul din gândurile astea, să știți că nu sunteți singuri și că cel puțin o persoană le-a avut înaintea voastră.

  1. Mamă, ce dubios arăt!
  2. Ce înseamnă „alimente tari”? Limita e la iaurt sau la piept de pui fiert?
  3. Cum adică fără gumă de mestecat?
  4. Wow! Uite încă o rană pe buza de jos!
  5. Oare o să pot vreodată să mai vorbesc fără să simt că am haltere lipite pe dinți?
  6. Câte pastile de Nurofen pot să iau până începe să mă usture stomacul?
  7. Dinți de tablă are mă-ta aia proastă!
  8. Sigur! Mai dați-mi o serie de elastice. Oricum nici moartea nu le poartă!
  9. Da, domnule doctor, sunt convinsă că „s-ar putea să simt o presiune ușoară pe incisivi!”. Se numește „durere adusă din iad prin Fan Curier pe care o simt în fiecare celulă din gură”.
  10. Nu vreau module colorate. Nu mai vreau nici un fel de module. Vreau să scap de aparat.
  11. Nu râde cu toți dinții! Orice ai face, Miriam, nu râde cu toți dinții!
  12. Și dacă o să mânânc o felie de Bake Rolls nu o să fie o tragedie!
  13. Dacă împing sârmulița asta înco… eh, căcat! Lasă că se lipește la loc!
  14. Ba o să mai fumez, domn’ doctor!
  15. Super! Iar mi s-a rupt arcul fără să fac nimic. Sau, mă rog… aproape nimic.
  16. Sâc! Uite că mestec Orbit cu poftă și nu se întâmplă nimic. Stai… cum îmi dezlipesc guma de bracketzi?
  17. Azi mă prefac că mă dor dinții ca să nu mă asculte la română. Puncte bonus pentru empatie! Yay!
  18. Iar mulaje? O să vomit. De data asta chiar o să vomit.
  19. Cum adică un arc mai gros? Se poate mai gros de atât?
  20. Extracție de premolar? Sigur că da. Se poate să mă anesteziați cu verde de Paris ca să scăpăm mai repede amândoi?
  21. Asistenta asta mă enervează înfiorător pentru că îmi face morală mai rău ca doctorul. Vin când am eu chef la control, pentru că am 18 ani și fac ce vreau cu viața mea.
  22. Azi o să îmi asortez cerceii cu modulele mele verzi. Cât de mișto arată!
  23. Ligaturile de sârmă sunt, cu siguranță, ceva ce a fost inventat de Forțele Întunericului și ortodonții sunt fraieri că nu vor să vadă asta.
  24. Cine căcat crezi tu că o să poarte chestia aia pe cap, chiar și noaptea? Hahahaha.
  25. Să îi dea Dumnezeu sănătate ăluia care a inventat ceara ortodontică. Oricine ai fi, să știi că vreau să îți declar iubire veșnică.
  26. Nu, doamna profesoară, cu multe diplome care mă învață pe mine lucruri. Nu se numește „proteză”. Proasto!
  27. Chiar sunt norocoasă că iubitul meu nu s-a plâns niciodată că aia pe care o ține de mână pe stradă are aparat dentar.
  28. E normal ca dinții mei să se miște atât de tare? Oare o să îmi cadă dinții?
  29. Nu, Miriam, nu căuta pe google dacă ți se pot infecta rănile de pe obraji făcute de aparatul dentar. Serios? Poți să faci septicemie de la un căcat de bubă?
  30. Oare sub inelele astea mai am măsele?

Și ca astea sigur au mai fost multe, dar mi-e foarte greu să mi le amintesc pe toate pentru că mi se pare acum că perioada în care am purtat primul aparat dentar fix a fost acum o eternitate și un pic și mi-e foarte greu să mă regăsesc în persoana aia. Aș vrea să pot să o întâlnesc acum și să îi spun să urmeze toate indicațiile doctorului, să se spele pe dinți după fiecare masă, să nu mai fie leneșă și să folosească și periuța interdentară și apa de gură. Să se ducă la fiecare control la care e programată, chiar dacă o să stea 2 ore pe holuri să aștepte, să aleagă cele mai colorate module, să nu mai fie încăpățânată și să renunțe la Bake Rolls definitiv, oricât de mult i-ar plăcea. Să nu mai mestece gumă, ci să se reprofileze pe Tic-Tac, că sunt și mai sănătoase și nici nu îi afectează aparatul în nici un fel, să nu mai mănânce sticksuri, alune, chipsuri, etc. pentru că după aia o să se enerveze că i se dezlipesc constat bracketsii. I-aș mai spune și e că e minunată și frumoasă chiar dacă ei nu i se pare asta, că oamenii care își bat joc de ea pentru că are aparat dentar pe ambele arcade, încearcă să își umple ei un gol din suflet care îi chinuie, că cine o merită o va iubi fără să țină cont de faptul că are aparat și că viața îți poate aduce chestii mult mai nasoale decât niște bracketzi. Aș lua-o în brațe și i-aș promite că o să fie totul minunat și că zâmbetul ăla pe care și-l dorește o să vină, poate nu așa de repede cum își dorește ea, dar o să vină.

Acum, la aproape o săptămână după ce mi-am pus aparatul nou, cel din ceramică de care m-am îndrăgostit încă din prima clipă de când m-am uitat în oglindă nu mai am nici unul din gândurile de mai sus, înafară de dorința de a-i fi bine celui care a inventat ceara ortodontică. Poate din cauză că m-am maturizat, poate din cauză că bracketsii din ceramică nu au un impact vizual la fel de puternic ca cei din metal, sau poate pentru că mă aflu într-o etapă a vieții în care mă simt un pic mai liniștită, în care chiar dacă mă lupt cu anumite stări și trăiri, am reușit să îmi înving anumite frici și să îmi lărgesc zona de confort, drept pentru care nu am nici un fel de complex legat de aparatul dentar. Ba dimpotrivă, râd de fiecare dată când pot și mă bucur de fiecare dată când cineva remarcă faptul că am aparat dentar.

Și pentru că mi-am  propus să îmi fac poze cât de des pot, ca să analizez schimbările prin care trec dinții mei, vă las mai jos câteva dintre ele, ca să vedeți și voi cu ce mă laud și despre ce vă povestesc în articolele mele.

This slideshow requires JavaScript.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s