Nici empatia asta nu e chiar pentru toată lumea

Aș vrea să încep prin a spune că am stat foarte mult să mă gândesc dacă e bine să scriu postul ăsta. Nu pentru cititori, ci pentru mine și nervii mei. Pentru că nu știu cât chef o să am de discuțiile de după. Așadar, vreau să vă avertizez încă de pe acum că în … Continue reading Nici empatia asta nu e chiar pentru toată lumea

Către duamna Budeanu și duamna Firea, cu multă dragoste

Sărumânușițele, duamne fine și cu mult, foarte mult bun simț. Ași vrea decât să vă transmit un mesaj, care mesaj vi-l transmit, ca de obicei, pe limba dumneavuastră, care e româna vorbit-ă esclusiv în satul unde aț apărut dâvâsâ pe lume. Iacătă ce ași vrea să vă spun. Duamna Budeanu, cu dumneavuastră meam propus să … Continue reading Către duamna Budeanu și duamna Firea, cu multă dragoste

Despre Ziua iertării păcatelor… în alte feluri

În seara asta, la mine în religie încep cele 25 de ore în care toți evreii se căiesc şi se roagă să fie înscrişi în Cartea Vieții de către Dumnezeu pe parcursul întregului an următor. Teoretic, sunt 25 de ore de post negru, rugăciune, introspecție şi ce mai vreți voi din aria asta. În seara … Continue reading Despre Ziua iertării păcatelor… în alte feluri

Ce-o fi în biata minte a lui Ferrari?

Că pisica mea și-o ia Brăila ocazional nu e un secret pentru nimeni. Oricum era de așteptat, din moment ce taman eu m-am găsit să îl salvez din stradă. Faptul că stă ce stă și la un moment dat țâșnește în acest circuit al casei mieunând nervos face parte din rutina zilnică. Faptul că mereu … Continue reading Ce-o fi în biata minte a lui Ferrari?

2 ani de când la etajul 1 nu mai locuiește nimeni

Cam de când aveam un an și până la 22 am trăit la etajul 1 al unei case construită în 1932 și care, datorită încăpățânării și vehemenței membrilor familiei mele nu a fost dărămată sau vândută nici până în ziua de azi. Și nici nu va fi vreodată, cel puțin cât exist eu pe planetă. … Continue reading 2 ani de când la etajul 1 nu mai locuiește nimeni

Cu ce m-am ales în viață după un an de lucrat în corporație

Azi e 3 septembrie. Azi se împlinește fix un an de când am călcat prima dată în clădirea de birouri în care revin în aproape fiecare dimineață de 365 de zile încoace. Mi-aduc aminte ziua aia uimitor de bine. Mi-aduc aminte cu ce eram îmbrăcată. Mi-aduc aminte ce am mâncat la prânz și cu cine. … Continue reading Cu ce m-am ales în viață după un an de lucrat în corporație

Cum adică nu vreți pahar pentru apă?

Dacă ar trebui să aleg un singur lucru de care mi-e dor din tot suflețelul meu iarna, ar fi ieșitul la diverse terase din București și nu numai. Mi se pare că e o anumită boemie în fiecare scaun de lemn și sub fiecare umbrelă de la restaurantele cu terasă care îmi plac. Și pentru … Continue reading Cum adică nu vreți pahar pentru apă?

De ce îi lași, Doamne, să sară gardul?

Uneori am impresia că mi s-a materializat visul din copilărie și adolescență și am devenit actriță peste noapte. Singura problemă e că m-au băgat nesimțiții ăia într-o trupă de teatru absurd, pe o scenă care mi-e, de cele mai multe ori, necunoscută. Există momente în care râd singură de restul actorilor din trupa asta, dar … Continue reading De ce îi lași, Doamne, să sară gardul?